CURAJUL DE A FI VULNERABIL – BRENE BROWN

curajul de a fi vulnerabil

„Fără să-mi fi propus, temele mele de cercetare au devenit rușine și empatia. Mi-am petrecut șase ani, dezvoltând o teorie care explică ce este rușinea, care sunt mecanismele ei de acțiune și cum facem față convingerii că nu suntem suficient de valoroși, ca persoane – că nu merităm să fim iubiți și acceptați de ceilalți.

În anul 2006, mi-am dat seama că nu puteam înțelege rușinea, fără să studiez reversul ei: ce au în comun persoanele reziliente la rușine, care cred în valoarea lor personală?

Eu îi numesc oameni care trăiesc din plin. 

Înțelegerea rușinii e numai una dintre variabilele care contribuie la o viață trăită din plin – este un mod de a înțelege lumea, ce are la bază sentimentul propriei valori. 

În cartea ”Darurile imperfecțiunii”, am definit zece ”principii” ale vieții trăite din plin, care ne arată ce e de făcut și la ce trebuie să renunțăm, pentru a duce o astfel de viață.

  1. Dezvoltă-ți autenticitatea: nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți. 
  2. Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți: renunță la la perfecționism.
  3. Dezvoltă-ți reziliența: combate-ți apatia și sentimentul de neputință.
  4. Dezvoltă-ți sentimente de recunoștință și bucurie: luptă cu fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește.
  5. Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți:  renunță la ideea de certitudine.
  6. Dezvoltă-ți creativitatea: nu te mai compara cu alții tot timpul.
  7. Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște: renunță la anxietate ca stil de viață.
  8. Dedică mai mult timp jocului și odihnei: nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii.
  9. Dedică-te muncii care are sens pentru tine: nu te mai îndoi de propria persoană și nu încerca mereu să te conformezi așteptărilor celorlalți
  10. Nu uita să râzi, să cânți și să dansezi: nu mai încerca să pari ”tare” și stăpân pe situație tot timpul.

Pe măsură ce analizam datele, mi-am dat seama că urmam numai două dintre cele zece principii ale unei vieți trăite din plin.

Concluzia  a fost devastatoare. Aveam 41 de ani și mi-a produs un dureros moment de conștientizare a modului în care-mi duceam viața.

Iată așadar, că înțelegerea rațională a acestor chestiuni nu este același lucru cu a trăi și a iubi din plin.”

Brene Brown, ”Curajul de a fi vulnerabil” 

 

Cititul e delicios! Citești conștient?

Laura – Brokerul de Carte

Acest articol a fost publicat în Brene Brown. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.