INIMA ÎN LEADERSHIP -Brene Brown

indrazneste-sa-conduci-prin-munca-neinfricata-conversatii-dificile-si-implicare-deplina_1_fullsize

„Liderii trebuie fie să își aloce o bucată de timp rezonabilă pentru a se ocupa de temeri și de sentimente, fie să irosească un timp nejustificat de lung încercând să gestioneze comportamente ineficiente și neproductive.

În centrul tuturor măsurilor de securitate elaborate de noi și al tuturor schemelor de protecție se află cea mai prețioasă comoară a experienței umane: inima.

În afară de rolul ei de mușchi dătător de viață, care ne pompează neîncetat sângele prin corp, ea este metafora universala a capacității noastre de a iubi și de a fi iubiți și poarta simbolică spre viața emoțională.

Pentru mine, curajul de a trăi cu inima neferecată a însemnat mereu curajul de a te implica pe deplin.

Implicarea deplină surprinde esența unei vieți emoționale examinate în profunzime și a unei inimi eliberate, o inimă îndeajuns de vulnerabilă și deschisă încât să poată iubi și să se lase iubită. Dar, în același timp, îndeajuns de vulnerabilă și deschisă încât să poată fi frântă și rănită.

Există cu siguranță companii care îmbrățișează implicarea deplină, însă ceea ce observ adesea este că multe culturi organizaționale și, de asemenea, mulți lideri încă mai subscriu la mitul conform căruia, dacă renunțăm la inimă (adică la vulnerabilitate și la alte emoții) în munca noastră, vom fi mai productivi și mai eficienți. Și, (să nu uităm!) mai ușor de condus. Sau, cel puțin, vom fi mai puțin complicați și mai puțin…ei bine, mai puțin umani.

Aceste credințe ne determină să construim în mod conștient sau inconștient culturi organizaționale care solicită armura și o recompensează.

În echipele și companiile unde inima și emoția, în special vulnerabilitatea, sunt văzute ca slăbiciuni, cultura organizațională  sau, în unele cazuri, anumiți lideri bat palma cu partea înșelătoare a orgoliului nostru pentru a ne fereca inimile și a ne bloca emoțiile.

Ei recompensează armuri cum ar fi perfecționismul, stoicismul emoțional, falsa compartimentare a vieții și a muncii, perpetuarea alegerilor ușoare și confortabile, în locul implicării în discuțiile dificile și incomode, dar necesare, și valorizarea atotcunoașterii în locul învățării continue și al păstrării curiozității.

Problema este ca atunci când ne încătușăm inima ne ucidem și curajul.

Când inima este deschisă și liberă, când suntem conectați la emoțiile noastre și înțelegem ceea ce ne spun, ni se deschid noi perspective, inclusiv creșterea capacității de a lua decizii bune și de a ne folosi gândirea critică, precum și de a experimenta în mod puternic empatia, compasiunea față de sine și reziliența.

Când vine vorba de ferecarea inimii, orgoliul este un conspirator gata de acțiune. Mă gândesc la orgoliul meu ca la propriul șarlatan interior. Este acea voce din cap care motivează prefăcătoria, lingușeala și perfecționismul.

Orgoliul iubește notele mari și tânjește după acceptare și confirmări. Nu este interesat de implicare deplină, ci doar de autoprotecție și de admirație.

În comparație cu orgoliul, inima este gigantică, iar înțelepciunea ei liberă, deplină poate să acopere mărunta nevoie de a fi plăcut.

Îmi place felul în care analistul jungian Jim Hollis descrie orgoliul (…). El scrie: ”Nu suntem aici ca să ne integrăm într-un grup, ca să fim echilibrați sau ca să le oferim exemple bune altora. Suntem aici ca să fim excentrici, diferiți, posibil ciudați și, poate, doar ca să ne aducem modesta contribuție, prin modesta noastră persoană, butucănoasă și nefinisată, la mozaicul firii. Conform planului divin, suntem aici ca să devenim din ce în ce mai mult noi înșine.”

Brene Brown, „Îndrăznește să conduci prin muncă neînfricată, conversații dificile și implicare deplină”

Cititul e delicios! Citești conștient?

Laura – Brokerul de Carte

Acest articol a fost publicat în Brene Brown. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.