CUȘTILE SUFLETULUI -DRAGOSTE ȘI TREZIRE

”Expansivitatea iubirii ne aduce, în mod inevitabil, în fața zidurilor structurii personalităților noastre, închisoare a identității noastre vechi.

În conformitate cu anumite școli de psihologie modernă, identitățile ego-ului nostru – modurile în care ne vedem – dezvoltă relațiile noastre cu ceilalți.

Când suntem tineri, părinții noștri ne oferă imagini a ceea ce suntem noi în ochii lor. Lipsiți de propria noastră conștiință autoreflexivă, în mod inevitabil, începem să internalizăm aceste reflecții, ajungând să vedem din perspectiva felului în care ne văd alții.

Acest lucru este asemănător cu a ne uita la noi înșine într-o oglindă și a lua apoi de bună imaginea pe care o vedem mai degrabă, decât experiența noastră imediată.

Atunci când ne vedem ca pe o imagine, ne tratăm ca pe un obiect. Devenim un obiect al gândirii noastre mai degrabă, decât un subiect al experienței noastre. Acest lucru ne împiedică să ne cunoaștem într-un mod mai direct.

A ne forma o identitate înseamnă a ne lua noi înșine drept ceva pornind de la ideea că modul în care ceilalți ne tratează înseamnă ceva în legătură cu ce suntem noi cu adevărat.

De exemplu, un băiețel al cărui tată este întotdeauna critic s-ar putea să se considere un neadaptat. E doar un mic pas de la ”Nu pot să-l fac fericit pe tatăl meu” până la ”Cred că nu sunt bun” sau de la ”Părinții mei nu mă plac și eu mă simt prost” pînă la ”Cred că nu sunt bun” sau la ”Nu-mi pasă ce cred alții – oricum sunt mai bun decât ei!”

Problema aici este să luăm reflecțiile noastre în ochii altora pentru a ne reprezenta cine suntem noi, indiferent dacă ne plac sau nu.

Dacă ne plac, ele țes o identitate conștientă pe care o promovăm și o apărăm.

Dacă nu ne plac, ele țes o identitate inconștientă pe care o dăm la o parte.

În orice caz, ne fixăm pe aceste imagini, oferindu-le mai multă greutate și credibilitate decât propriei noastre experiențe directe despre noi înșine.

Asta face, din imaginile amintite, cușca sufletului.”

John Welwood, ”Dragoste și trezire”

Cititul e delicios!

Laura – Brokerul de Carte

Acest articol a fost publicat în John Welwood -Dragoste și trezire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.