LEGĂTURILE (3) – ”DACĂ M-AȘ ASCULTA, M-AȘ ÎNȚELEGE”

”Fiecare dintre noi, în cazul în care suntem implicaţi într-o relaţie, trebuie să ne întrebăm ce putem face pentru a ne asuma sarcina de a întreţine relaţia.

În această privinţă, ştim cu toţii că orice organism viu produce deşeuri, că în urma lui rămân reziduuri.

Dacă o relaţie este vie, şi tocmai pentru că este vie, va produce deşeuri (ceea ce noi numim poluarea relaţiei).

Dacă nu luăm în considerare această poluare (şi mijloacele de a o îndepărta), ea va bloca relaţia, care, asemenea unei ţevi înfundată cu sedimente, nu mai lasă să treacă nimic, indiferent de intenţiile şi bunăvoinţa celor implicaţi.

De aceea, vedem persoane implicate, profund ataşate una de cealaltă, ce sunt incapabile să rămână împreună şi să convieţuiască pentru că nu mai au nimic de „pus în comun”; ţevile de comunicare, mult prea încărcate sau poroase, nu mai lasă să treacă nimic de la unul la celălalt.

Daca m-as asculta, m-as întelege Paint

„Îl iubesc, dar între noi sunt atâtea resentimente, mici neînţelegeri, umiliri de moment şi lucruri ascunse, încât nu îl mai pot primi cu braţele deschise. Simt pentru el o tandreţe plină de mânie nestinsă.”

Cel mai dificil este să ne punem de acord asupra a ce înseamnă o relaţie apropiată, o descriere comună a acestei terţe entităţi născute din două persoane, alimentate de către ele, ce pare să aibă o viaţă şi o putere proprie, dar care nu poate fi separată de cei care îi dau naştere.

Dimpotrivă, alte relaţii par să preia aproape total controlul, să devină autonome, independente de cei implicaţi. Întreaga lor activitate se reduce la „a întreţine” relaţia ca pe un foc sacru.

Oare ce anume mă face să mă implic, să mă ataşez, să mă pierd uneori, să mă arunc nebuneşte sau să mă retrag dintr-o relaţie care, cu puţin timp în urmă, mi se părea vitală, esenţială?

Tot căutând termenii comuni tuturor relaţiilor, am descoperit o combinaţie complexă a patru instanţe care par simple şi care constau în: A dărui; A primi; A cere; A refuza.”

Jacques Salome, ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege” (găsești cartea aici)

 

Cititul e delicios! Citești conștient?

Laura – Brokerul de Carte

Reclame
Acest articol a fost publicat în Igiena relationala - J.Salome. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.