COMUNICAREA CU SINE (1) – ”DACĂ M-AȘ ASCULTA, M-AȘ ÎNȚELEGE”

”Orice tentativă de schimbare ce ar viza ameliorarea comunicării cu ceilalţi mă va face să-mi pun întrebări şi în legătură cu comunicarea cu mine însumi.

Şi în această autointerogare, prima etapă, niciodată încheiată, va fi să recunosc ce simt, prin ce trec chiar în clipa în care ceva se întâmplă.

Plăcere sau neplăcere, tristeţe, mânie sau bucurie, fericire, iubire sau dezamăgire. Şi toate acestea nu sunt atât de simplu de identificat pe cât se pare, pentru că am învăţat să ne negăm, să ne ascundem sau să ne cenzurăm sentimentele şi emoţiile.

Daca m-as asculta, m-as întelege Paint

În plus, emoţiile noastre se amestecă şi se întrepătrund în voie, ajungând să ne deruteze percepţiile.

Atunci când îmi însoţesc un prieten/o prietenă la o reuniune care mă plictiseşte, nemulţumirea mea se împleteşte cu plăcerea de a-i face pe plac celuilalt…
Tristeţea mea se va împleti cu fericirea de a da frâu liber lacrimilor şi de a uita de mine.
Mânia mea va da naştere unei senzaţii profunde şi revigorante că exist, că mă afirm, că lupt.

Ne înşelăm uşor asupra adevăratelor noastre sentimente.

Mânia, de exemplu, este la început doar un semnal. Îmi spune că în mine a existat mai întâi o aşteptare, apoi o frustrare, apoi o dezamăgire legată de această aşteptare.

Şi dincolo de mânia mea, poate că la nivelul acestei aşteptări am ceva de modificat.
„Oare am cerut imposibilul, mi-am dorit irealizabilul?” „Oare aştept prea mult de la celălalt, aştept să mă copleşească cu atenţie, să mă aline, să mă înţeleagă…?”

Jacques Salome, ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege” (găsești cartea aici)

 

Cititul e delicios! Citești conștient?

Laura – Brokerul de Carte

Reclame
Acest articol a fost publicat în Igiena relationala - J.Salome. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.