Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege (1)

Daca m-as asculta, m-as întelege Paint

”A comunica, a avea o relație, a împărți: nimic nu ni se pare mai important, esențial pentru existența noastră.

Dar nicăieri nu suntem învățați să comunicăm, nici în familie și cu atât mai puțin în școală. Devenim astfel handicapați – niște infirmi în ce privește relațiile noastre. Când ne dăm seama de lacunele noastre, avem nevoie de mult timp pentru a reînvăța, pentru a reinventa mijloacele concrete prin care să trăim mai bine, să ne înțelegem mai bine.

Cine nu cunoaște sentimentul difuz că nu comunică bine cu sine și cu ceilalți? Cine oare nu se lovește zilnic de dificultatea de a se exprima și de a se face înțeles?

Dacă vreau să-mi îmbunătățesc comunicarea, trebuie mai întâi să-mi pun întrebări despre felul în care am învățat să comunic. 

Probabil o să-mi dau seama că am învățat să nu comunic.

O să descopăr că de foarte timpuriu în existența mea am fost privat de dreptul la cuvânt chiar de cei care mă iubeau și care, crezând că mă înțeleg, vorbeau în locul meu.

Părinții și pedagogii resping ceea ce exprimăm noi personal.

”Mi-e frică, spune copilul”.  ”N-ai nici un motiv, spune tatăl.”

”Mă doare”, spune copilul cu genunchiul julit.N-ai nimic”, spune mama.

Aceste mesaje par banale, ele sunt generate de buna intenție a părinților de a-și liniști copiii. Dorința de a-i scăpa pe copii de temeri este o meteahnă frecventă a părinților. Dar la fel de bine, aceste mesaje înseamnă și ”Nu poți avea încredere în ce simți tu, eu știu ce trebuie să simți tu.” Ei dictează altuia emoțiile și sentimentele pe care ar trebui să le aibă și nu le are.

Poți ordona sau interzice un act (dacă raportul de forțe permite) – dar este imposibil să impui sentimentele – ”Trebuie să-l iubești” – indiferent de vârstă. Impunerea generează confuzii.

Cel care încearcă o emoție se îndoiește de propria lui trăire  atunci când o persoană importantă pentru el (unul dintre părinți, de exemplu) îi denigrează, îi neagă sau încearcă să-i impună trăirile sau sentimentele.”

Jacques Salome & Sylvie Galland – ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”

Pentru părinții din Călărași, cartea este disponibilă în ”Cofetăria ALINT”-Parcul Florilor, prin proiectul ”Ambasadorii Cărților”. 

 

Cititul e delicios! Citești conștient?

Laura – Brokerul de Carte

Reclame
Acest articol a fost publicat în Igiena relationala - J.Salome. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.