Paula – Curtezana (mortii)

„Mi-a trezit interesul de la primele cuvinte : « Ma cheama Paula West », a spus « si am cancer in faza terminala. Dar nu sunt un pacient cu cancer. »
Si intr-adevar, in nici una din calatoriile in care am fost impreuna, pe parcursul multor ani, n-am privit-o vreodata ca pacienta. A continuat, descriind sec, précis, istoricul ei medical: cancer la san diagnosticat cu cinci ani in urma, extirparea sanului, apoi cancer la celalalt san, si acela extirpat. A venit apoi chimioterapia, cu obisnuitul sau cortegiu cumplit : greata, voma, caderea totala a parului. Si apoi terapia cu radiatii, maximum permis. Dar nimic nu a incetinit raspandirea cancerului ei – in craniu, maduva spinarii si orbitele ochilor. Cancerul Paulei cerea sa fie hranit si, desi chirurgii i-au facut ofrandele solemne –sanii, ganglionii limfatici, ovarele, glandele suprarenale -, ramanea lacom.
 
Viata, moarte, spiritualitate, pace, transcedenta : acestea erau subiectele pe care le discutam : acestea erau singurele preocupari ale Paulei. 
Cel mai mult vorbeam despre moarte.
In fiecare saptamana eram patru, nu doi, si cand ne intalneam in cabinetul meu – Paula si cu mine, moartea ei si a mea.
A devenit pentru mine curteza mortii : m-a prezentat ei, m-a invatat cum sa ma gandesc la ea, sa ma împrietenesc cu ea, chiar.
Am reusit sa inteleg ca moartea a avut parte de reclama proasta.
Cu toate ca nu prea ai ce bucurie sa afli in ea, moartea nu este totusi un rau monstruos care te taraste catre cine stie ce taram ingrozitor. Am invatat sa demitologizez moartea, sa o vad asa cum este – o intamplare, o parte a vietii, capatul altor posibilitati.
« E un eveniment neutru », zicea Paula « pe care am invatat sa il privim cu spaima .»
 Am ajuns sa consider foarte pretioase aceste momente de incheiere si, daca ma nimeream langa Paula, ii strangeam mana cu caldura inainte de a-i da drumul.
De obicei conducea meditatia cu voce tare, improvizand, intotdeauna cu multa demnitate.
Imi placeau meditatiile ei, si cat voi trai am s-o aud spunandu-ne bland :
« Da drumul, da drumul maniei, da drumul durerii, da drumul autocompatimirii. Coboara in miezul tau, in adancimile tale calme, impacate, si deschide-te pentru iubire, pentru iertare, pentru Dumnezeu. »
Chestii ametitoare pentru un empirist scortos, liber-cugetator, cu pregatire medicala !”
 
„Mama si sensul vietii”, Irvin Yalom
 
Povestea Paulei este mult mai lunga si mai complexa.
Prin ea, autorul marcheaza o etapa in evolutia sa profesionala.Infiintarea acelor grupuri de suport atat de utile bolnavilor de cancer.
 
In 38 de ani traiti in aceasta dimensiune, am convietuit cu „cancerul” 14 ani. Toti cei dragi mie au avut de dus aceasta lupta.
 
Confruntarea cu boala si urmarile acesteia cand esti doar spectator al suferintei si al luptei lor, are efecte emotionale greu de cuantificat, pe care invatam sa le ascundem  cum stim mai bine, in noi insine.
 
Pentru mine,o carte este valoroasa si daca straneste intrebari pe care le eviti de mult timp.
Confruntarea cu propriile temeri este inevitabila.
Daca o faci cand esti in putere, sanatos, nu doare asa tare. Este sufiecient putin curaj si cartea potrivita.
Ca aceasta.
 

Laura – Brokerul de carte

 
 
 
 
 
Acest articol a fost publicat în Psihoterapie -Irvin Yalom. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.